Theresa May, FĂRĂ SOLUȚII în cazul Brexitului. Ce propune premierul britanic

Theresa May, FĂRĂ SOLUȚII în cazul Brexitului. Ce propune premierul britanic
Publicat: 02/04/2019, 20:44

„Retragerea din UE cu un acord este cea mai bună soluție, astfel că vom avea nevoie de o nouă prelungire a negocierilor în virtutea Articolului 50, o amânare cât mai scurtă posibil”, a declarat Theresa May, potrivit postului Sky News.

Theresa May, liderul Partidului Conservator (centru-dreapta), a anunțat că este disponibilă pentru discuții cu Jeremy Corbyn, președintele Partidului Laburist (centru-stânga, opoziție), pentru identificarea eventualelor soluții în cazul Brexit.

„Voi trece la acțiuni pentru depășirea impasului. Sunt dispusă la discuții cu liderul opoziției asupra planului Brexit. Doar că orice plan trebuie să fie compatibil cu proiectul de Acord Brexit. Trebuie să ne concentrăm pe viitoarea relație cu UE”, a precizat May.

Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. Bruxellesul a amânat producerea Brexit până pe 12 aprilie în cazul în care Camera Comunelor nu va adopta proiectul de acord. În cazul în care acordul ar fi aprobat, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă pe 22 mai.

Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puțin pe 30 iunie. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroși politicieni britanici. Mai mulți membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest față de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.

Emmanuel Macron, președintele Franței, a avertizat marți că Uniunea Europeană nu va fi pe termen lung „ostatic” în criza Brexit, somând Marea Britanie să propună o soluție privind ieșirea ordonată din Uniunea Europeană până pe 10 aprilie. „Prioritatea noastră este buna funcționare a Uniunii Europene și a pieței unice. Uniunea Europeană nu poate fi pe termen lung ostaticul crizei politice din Marea Britanie”, a declarat Emmanuel Macron în cursul întrevederii pe care a avut-o la Palatul Elysée cu premierul Irlandei, Leo Varadkar. „Marea Britanie trebuie să prezinte un plan alternativ credibil până pe 10 aprilie, altfel, de facto, alege retragerea din Uniunea Europeană fără acord”, a atras atenția Macron, citat de site-ul de știri 20minutes.fr.

Foto: Hepta

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a TikTok după ce CNA a cerut o anchetă privind campania online a...
Ce salariu lunar are Elena Lasconi în Câmpulung Muscel. Câștigă dublu cât soțul ei
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Ce indică trăsăturile feţei despre personalitatea lui Călin Georgescu, potrivit specialiştilor
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Rusia încearcă să provoace România. Ambasadorul lui Putin a înfipt, la propriu, steagul Rusiei în...
Ce se întâmplă în Pakistan: capitala este blocată, internetul este tăiat, mii de protestatari se...
Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în...
Băutura alcoolică pe care această femeie de 110 ani o bea în fiecare zi, de...
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
România va intra complet în Schengen începând cu 1 ianuarie 2025! Anunțul președintelui Klaus Iohannis
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul...
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Lovitură de la Comisia Europeană. Decizie pentru Călin Georgescu: Ilegal
Cumpărăturile online, schimbare revoluționară. Aplicația care ne va face viața mai ușoară
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
Dan Negru, mesaj emoționant înainte de turul II al alegerilor prezidențiale: ”Nu vă certați cu...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
O boală de piele rară și mortală a fost vindecată pentru prima dată